Și tu poți fii sănătos și fericit! Și tu poți să ai abundență și prosperitate!
Da. AȘA ESTE!
Orice persoană are în interiorul său resursele necesare pentru a trăi o viață în fericire, sănătate, prosperitate și abundenta. Aici poți primi ajutorul potrivit pentru a obține echilibrul interior, prin identificarea cu usurință a convingerilor și programelor subconștiente limitative și schimbarea acestora, în modul cel mai elevat și mai bun cu putință.
- pot să te ajut, cu răbdare și înțelegere și fără a emite judecăți, să aduci și să păstrezi ceea ce îți dorești în viata ta:
Tot aici vei găsi sprijin pentru a depăși situații dificile din viață cum ar fi: separarea dintr-o relație, pierderea unei persoane dragi, mutarea copilului/copiilor, conflicte existente în relațiile cu cei din jur sau cu cei dragi, sau chiar cu tine, dar și pentru a te dezvolta în plan spiritual și pentru a te ghida în creșterea energiei și a vibrației personale etc.
Dacă te simți slăbit de energie, decepționat, neîncrezător în forțele proprii, dezamăgit de cei din jur sau chiar și de tine, atunci înseamnă că ai nevoie de consiliere și terapie. Dacă ai impresia că nimic nu mai merge în viața ta sau că ai putea să faci mai mult, dar parcă ceva te blochează, atunci te invit să avem o discuție împreună pentru a găsi o soluție pentru deblocarea situațiilor criză din viața ta. Cu încredere și prin creșterea nivelului de conștiință poți aduce rezultatele dorite în viața ta. Poți să îți schimbi percepția despre cei din jur, dar și despre tine, în așa fel încât să trăiești în armonie deplină cu tine însuți dar și cu cei din jur.
Astfel, pentru terapie/consiliere prin Theta Healing poți alege să te programezi, deoarece aici vei fi ascultat, respectat ca suflet, spirit, energie, ființă de Lumină și dar al lui Dumnezeu pe Pamânt, fără prejudecăți și judecăți, într-un ambient plăcut, iar tot ceea ce îmi comunici, te asigur că este și rămâne strict confidențial - Mihaela Popescu.
Pentru început, se stabilește prin ce metodă se vor desfașura ședintele Theta Healing. De obicei, ședintele Theta Healing sunt administrate sub forma sesiunilor individuale în care practicantul certificat stă față în față cu persoana, o ascultă, folosind simțuri intuitive, cum ar fi empatie sau întrebări de sondare.
Mihaela Popescu poate desfașura și ședinte de la distanță cu ajutorul vocii, utilizând telefonul, internetul sau diferite dispozitive de inregistrare precum camera web a telefonului mobil sau a laptopului/computer.
Tehnica Theta Healing se bazează pe teoria conform căreia convingerile (credințele) și programele din mintea subconștientă a unei persoane au un impact direct asupra bunăstării emoționale a acesteia, acestea ajungând să afecteze până la urmă și sănătatea fizică.
Atunci când vorbim de convingeri și programe limitative din subconștient, ne referim la cele create și implementate de ceilalți sau chiar de tine, atunci când creierul se află în starea de Theta. S-a demonstrat științific că, în perioada copilăriei, mai ales între 0 - 7 ani, copiii se află aproape permanent în starea de constiință în care se absorb toate informațiile din jur imediat, ca într-un computer. De aceea, multe credințe limitative se imprimă atunci, iar ulterior în viață, când devin adulți, nu pot evolua financiar sau în orice alte domenii, datorită acestor programe deja implementate în copilărie. De exemplu, unele programe genetice moștenite de la familie, pot fi:
- sărac și cinstit
- mai bine sărac decât bogat și să nu dorm liniștit (ca și cum dacă ar avea bani nu ar fi liniștit)
- banii n-aduc fericirea
- banii sunt murdari
- ai grija că te trage curentul și răcești (s-a dovedit științific faptul că oamenii nu răcesc de la curent)
Astfel se folosește o metodă tip meditație care tonifică energia persoanelor, cu scopul de îmbunătățire a sănătății generale sau a bunăstării acestora, eliberând experiențele, sentimentele negative, convingerile și programele negative, blocând modele gen gândire sau tipare moștenite genetic pentru a crea bunăstare emoțională pozitivă, sănătate, armonie, abundență și prosperitate. Tehnica Theta Healing este întotdeauna învațată să fie utilizată împreună cu medicina convențională. (sursa text: wikipedia)
Conform spuselor fondatorului Vianna Stibal - "Theta Healing este cel mai bine descrisă ca o modalitate de a atinge răspunsuri clare. Tehnica, permite participantului să găsească credințe limitative și să le schimbe instantaneu. Fără obiective îndelungate, fără afirmații de lectură de câte 21 de zile, implică doar o simplă realizare respectiv decizia de a le schimba, apoi martorul Creatorului (terapeutul Theta Healing), le va schimba instantaneu."
CONTACT | SERVICII | |||
![]() |
||||
E-mail - elamatei22![]() |
Evenimente | |||
Telefon: programare prin site sau la email | Programari | |||
Adresa - Bucuresti, Romania | Terapie - consiliere | |||
![]() |
Consultatie nutritionala | |||
|
||||
Toate informațiile din acest site nu se substituie sfaturilor sau prescripțiilor medicului tău sau personalului medical calificat și nu trebuie folosite în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate, sau de înlocuire a medicamentelor și tratamentelor prescrise. |
Copyright © 2020 Viatainabundenta.ro. Toate drepturile rezervate.
Protectia datelor
edited by Clever Services Design